„E important să aibă prieteni buni!”

Relatarea unui părinte

     "Mara, fiica mea de 15 ani, a avut mereu o fire timidă. Îi era greu să se apropie de alți copii, iar în școală generală îmi povestea des că se simte exclusă. Observam cum asta îi afecta stima de sine. Spunea des: "Poate nu sunt suficient de interesantă" sau "Poate ceva nu e în regulă cu mine."

     Când a început liceul, i-am spus că prieteniile se construiesc pas cu pas, dar că este important să fie ea însăși. Totuși, știam că avea nevoie de mai mult decât vorbe. Am decis să luăm lucrurile împreună, în pași mici.

     Am început să o încurajez să participe la activități care îi plăceau – cum ar fi clubul de desen din școală. La început, nu era convinsă, dar i-am spus: "Nu trebuie să devii prietenă cu toată lumea. Doar încearcă să găsești oameni care împărtășesc aceleași interese ca tine."

     După câteva săptămâni, mi-a spus cu entuziasm că a cunoscut o fată care iubește să deseneze anime-uri. Încetul cu încetul, a început să vorbească despre ieșiri și planuri cu acea prietenă.

     În paralel, am lucrat și acasă la stima ei de sine. Ori de câte ori îmi arăta un desen, mă asiguram să apreciez nu doar rezultatul, ci și efortul din spatele lui: "Îmi place cât de multă atenție ai pus în detalii" sau "E minunat cum îți folosești imaginația." Îi aminteam constant că valoarea ei nu depinde de ceea ce cred ceilalți, ci de modul în care se vede pe sine.

     Un moment care m-a impresionat a fost când, într-o seară, a venit și mi-a spus: "Mamă, azi am ajutat o colegă care era tristă. Știi, chiar cred că pot fi o prietenă bună." Am văzut în ochii ei o mândrie sinceră – o încredere pe care o construise încet, cu sprijinul prietenilor, dar și al familiei."

Relatarea unui adolescent
"     La începutul liceului, eram speriată de ideea că trebuie să-mi fac prieteni noi. Credeam că nu sunt suficient de interesantă pentru ca cineva să vrea să fie prieten cu mine. Mama îmi tot spunea că nu trebuie să mă grăbesc și că e ok să-mi iau timp să cunosc oamenii.

     Când m-a convins să mă alătur clubului de desen, am făcut-o mai mult ca să nu o dezamăgesc. Dar, surprinzător, acolo am întâlnit oameni care chiar îmi împărtășeau pasiunile. Una dintre fete, Ioana, mi-a arătat câteva schițe de-ale ei, iar când am făcut schimb de idei, am simțit că avem ceva în comun.

     Mama m-a ajutat mult să îmi cresc încrederea în mine. De fiecare dată când aveam un eșec – fie că era o notă mai mică sau o ceartă cu o colegă –, mă asculta fără să mă judece. Îmi spunea: "Toată lumea are zile grele. Ce contează e cum alegi să mergi mai departe."

     Încet, am început să simt că pot să fiu eu însămi, atât acasă, cât și în grupul meu de prieteni. Și știi ce? Când ai prieteni care te apreciază pentru cine ești cu adevărat, parcă e mai ușor să te placi și tu pe tine. Am învățat că stima de sine nu vine doar din lucruri mari, ci din momentele mici în care simți că cineva te vede și te acceptă."